Witcher vine în Fortnite: cu ce vine nou capitolul patru al jocului

de: Ozana Mazilu
05 12. 2022

După încheierea explozivă a celui de-al treilea capitol din Battle Royale, a sosit cel mai nou sezon al Fortnite. Capitolul patru vine cu o insulă complet nouă pentru care jucătorii se pot lupta. Va prezenta inclusiv un castel cunoscut sub numele de The Citadel, care găzduiește „The Ageless”. Există, de asemenea, și Anvil Square, un oraș medieval pitoresc, înconjurat de copaci în culorile lor de toamnă. Pe o altă parte a insulei, jucătorii vor găsi o fermă abandonată numită Frenzy Fields.

Capitolul patru introduce, de asemenea, noi modificări ale gameplay-ului. Bicicletele numite Trail Thrashers îți permit să efectuezi trucuri și să tragi cu armele, în timp ce ești în mișcare. Acum poți sări peste obstacole sprintând spre ele. În plus, în zonele în care există zăpadă, poți folosi un târnăcop pentru a crea un bulgăre de zăpadă. Apoi poți sări în bulgărele de zăpadă pentru a-ți doborî inamicii, rostogolindu-te peste ei.

Fortnite, capitolul patru

Cu toate acestea, cea mai interesantă adăugare este o caracteristică numită Reality Augments. La câteva intervale în timpul unui joc, vei putea alege între două elemente aleatorii pe care le poți păstra, până când personajul tău moare sau vei câștiga meciul. Light Fingers, unul dintre cele 22 de elemente ale Reality Auguments disponibile, odată cu începutul noului sezon, îți permite să reîncarci mai rapid armele care folosesc muniție ușoară. Și dacă tot vorbim despre arme, există câteva noi de încercat, inclusiv un ciocan Shockwave pe care îl poți folosi pentru a te lansa către colegii de echipă și inamicii tăi.

Pe plan tehnic, Epic a mutat Fortnite la cea mai recentă versiune a Unreal Engine. Pe PC, PlayStation 5 și Xbox Series X/S, jucătorii pot aștepta cu nerăbdare reflexiile trasate de raze pe materiale lucioase și apă. Desigur, un nou sezon înseamnă și un nou permis de luptă pe care jucătorii să-l cumpere și să îl completeze. Permisul îl include pe Doom Slayer, protagonistul din Doom (2016) și Doom Eternal, precum și pe Geralt of Rivia din seria The Witcher. Separat, un skin Incredible Hulk va ajunge în magazinul de articole „în curând”. Capitolul patru, sezonul unu este disponibil pentru a fi jucat începând de acum.